Facebook sau grija pentru capra vecinului

„Sa moara si capra vecinului”! este fara doar si poate filosofia care sta la temelia caracterului national romanesc. Se pare ca grija pentru avutul altuia precum si invidia care ne roade pe dinauntru a fost una dintre virtutile poporului nostru inca din vremurile vechi.

Totusi eu am observat ca acum aceasta „grija” este hranita in adevaratul sens al cuvantului de unul dintre cele mai cunoscute siteuri de socializare din lume, si anume Facebook.

Ceea ce se dorea a fi o comunitat de prieteni care isi impartasesc bucuriile virtual, s-a transformat peste noapte intr-un mijloc de etalare a diverselor beneficii pe care le ai in viata, fie ele masini, femei, calatorii, tzoale si ce ma intriga cel mai tare, pozele cu mancare:)

Tinerele mame nu dorm noaptea gandindu-se ce fotografie sa mai puna cu micutii lor, pitzipoancele se preocupa sa nu cumva sa aiba doua poze imbracate in acelasi outfit, cocalarii isi arata pectoralii si tot mai multe femei usuratice isi dezvaluie tainele frumusetii  prin dezgolirea diverselor parti ale corpului.

Unii au ajuns sa se si certe pe Facebook, caci numai asa conflictul poate deveni mai interesant, fiind „arbitrat” de sute sau chiar mii de persoane.

Nu contest insa caracterul publicitar al acestui site, asa numit de socializare. Aici, daca ai un gram de imaginatie si bineinteles, mii de „friends” poti dezvolta o afacere de talie medie si cu siguranta ti-o poti intretine cu noi postari care de care mai interesante.

Deasemenea atunci cand este vorba de concerte sau orice initiativa de eveniment poti transmite acest lucru catre o duzina de oameni care, peste noapte, se vor transforma in sute de mii, cu ajutorul fenomenului „din pagina in pagina”, echivalentul actual al banalului „din vorba-n vorba”.

Punand toate acestea cap la cap, marturisesc nu ma pot decide daca este mai bine sa stai departe de un astfel de fenomen sau trebuie sa te alaturi lui ca sa arati ca „existi”. O sa inchei astfel cu o intrebare retorica, de altfel: ” A fi sau a nu fi pe Facebook…”. Cred ca daca Shakespeare ar fi trait, asta ar fi fost echivalentul celebrului citat din Hamlet.

facebook-evolution-640

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.