Psiholog Monica Dinulescu: “Panica poate distruge empatia. Frica te face sa constientizezi si sa iei apoi masuri”

Schimbarile survenite in vietile noastre odata cu aparitia COVID-19, au adus cu ele sentimente de frica sau panica. Mai mult sau mai putin, cu totii le-am experimentat in ultimele doua saptamani, iar impactul mass-media este fara doar si poate un factor ce poate intretine aceste stari. Totusi, constientizarea importantei respectarii noilor normative, precum si flexibilitatea mentala, ne pot face sa trecem cu bine peste aceasta perioada, ne spune Monica Dinulescu, Psiholog Clinician si Psihoterapeut. Mi-a facut o deosebita placere sa realizez impreuna cu ea interviul de mai jos, si as vrea sa impartasesc cu voi aceasta perspectiva avizata. Sunt increzatoare ca ne va fi de folos tuturor.

Autor de Frumos: Cat de mult ne pot influenta stirile negative perspectiva trecerii peste perioada de criza?

Psiholog Monica Dinulescu: A rezista in fata mesajelor mass-media si a contaminarii cu panica poate fi o provocare reala. Cand mass-media prezinta oameni care golesc rafturile pentru a-si asigura provizii dar nu pun accent pe spalatul pe maini, te intrebi care este de fapt frica reala a poporului roman? Sa moara de foame sau sa se contamineze cu Coronavirus? Poporul roman se teme, dar se teme diferit. Unii se tem sa nu ramana fara provizii iar ceilalti se tem de ce-ar putea face cei din prima categorie ca sa nu ramana fara provizii. Frica are talentul de a scoate in prim plan traumele personale dar si traumele noastre ca popor greu incercat. Tot frica este cea care activeaza si mecanismele de supravietuire deci nu e in totalitate nociva. Sa ne temem asadar dar sa nu confundam aceasta teama cu ura, cu lipsa absurda de grija pentru ceilalti.

Autor de Frumos: Pot transmite stirile cu priviere la simptome, false informatii catre creier?

Psiholog Monica Dinulescu: Mesajele de la stiri, mai ales daca nu sunt concepute realist, obiectiv, pot crea panica. Panica, mai ales cea generalizata, nu are o cauza clara, este nociva si nu are niciun rezultat bun. Activeaza instinctul de supravietuire cu orice pret iar acesta distruge orice urma de empatie sau grija fata de aproapele. Frica, in schimb, are o cauza clara, precisa si, intr-o anumita masura este buna: ii ajuta pe oameni sa constientizeze si apoi sa ia masuri, sa se fereasca.

Male Limbic System Brain Anatomy – blue concept

“Flexibilitatea mentala duce la o mai buna organizare in perioada izolarii”

Autor de Frumos: Izolarea poate deveni o stare de confort? Cum putem preveni asta?

Psiholog Monica Dinulescu: Cu cat dam dovada de mai multa flexibiliate mentala, cu atat ne putem reorganiza si simti mai bine pe perioada izolarii. Daca ne incrancenam sa ramanem rigizi, sa ne pastram cu orice pret programul pe care il aveam inainte desi acest fapt ne pune in pericol, devenim foarte usor vulnerabili in fata depresiei. Cu siguranta sunt foarte multe lucruri de facut si acasa, lucruri pentru care ne plangeam in trecut ca nu gasim suficient timp. Acum avem timp de petrecut impreuna cu cei dragi, de reorganizat apartamentul, de facut curatenie, de gatit, invatat lucruri noi si lista ar putea continua.

“Starea de stres continuu poate slabi sistemul imunitar”

Autor de Frumos: Frica poate slabi sistemul imunitar?

Psiholog Monica Dinulescu: Iesirea din zona de confort, pe termen lung, slabeste sistemul imunitar. Este vorba dspre o stare de stres continuu care pe langa productia de hormoni ai stresului (cortizol si adrenalina), care la un anumit moment incepe sa impacteze functionarea organelor interne, oboseste si psihic.

‘Recomand respectarea stricta a regulilor impuse de autoritati si pastrarea echilibrului emotional”

Autor de Frumos: Care consideri ca este cel mai important element de care trebuie sa tinem cont in acest moment de criza?

Psiholog Monica Dinulescu: Respectarea stricta a regulilor impuse de autoritati si pastrarea echilibrului emotional. Noi, romanii, suntem un popor prietenos, invatat sa interactioneze, sa petreaca impreuna dar si sa respecte regulile aproximativ. In acest moment este necesar sa fim prietenosi de la distanta, sa renuntam la vizite, intalniri, socializare si, mai mult ca niciodata, este necesar sa respectam cu strictete regulile care ni se tot repeta in fiecare zi.

Autor de Frumos: Ne ajuta anumite meditatii/ exercitii sa calmam starea de spirit?

Psiholog Monica Dinulescu: Nu exista o reteta universal valabila pentru calmare si tinerea emotiilor sub control, insa exista reteta personala a fiecaruia. Unii isi vor gasi alinarea si linistea in rugaciune, altii cantand si dansand, altii practicand un hobby care le este drag. Este important insa sa intelegem ca panica nu poate schimba cursul evenimentelor decat, eventual, in rau. A te panica dar a nu lua masuri de preventie, a nu respecta mesajele autoritatilor nu face decat sa te faca si mai vulnerabil. as tine sa precizez ca nici extrema cealalta, negarea problemei, nu este buna. Din pacate, sunt inca destul de multi oameni in negare: „ce virus domnule, aia stau in calculator!”

Autor de Frumos: Germofobia se poate contura in acest moment?

Psiholog Monica Dinulescu: Raspunsul este da. Teama de germeni, de microbi, de contaminare se accentueaza in aceasta perioada. Actiuni pe care inainte le faceam mult mai relaxati acum trebuie sa le desfasuram cu multa atentie si masuri de protectie sporite. Pe de alta parte, paza buna trece primejdia rea asa ca este de dorit o atitudine responsabila decat una de negare a pericolului.

Autor de Frumos: Cum facem sa nu ne cream in minte scenarii apocaliptice, pe care, poate, la un moment dat poate le-am vazut intr-un film de groaza?

Psiholog Monica Dinulescu: Este necesar sa filtram cu atentie informatiile care ajung la noi, sa nu ne lasam influentati de absolut tot ce se posteaza pe retelele de socializare. Foarte multe dintre aceste informatii pot fi pareri personale sau interpertari subiective care nu au la baza un fundament stiintific. Asadar este important sa ne informam din surse sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.