Reinterpretarea gustului cu Joseph Hadad

Se spune ca dragostea trece prin stomac. Ei bine, eu cred ca asta se-ntampla daca ai in farfurie un preparat creat de un artist indragostit de arta culinara 🙂

Tocmai de aceea mi-am dorit sa stau la palavre cu unul dintre cei mai renumiti chefi din Romania, Joseph Hadad, omul care a demostrat ca are miscarile potrivite atat in bucatarie, cat si pe scena. Subiectul vizeaza, bineinteles, ingredientele si retetele care pot sta la baza unei alimentatii sanatoase, pentru un corp mereu in forma.

Joseph Hadad

Primul lucru pe care am vrut sa-l aflu de la Joseph, tine de amintirile din copilarie si gusturile care-l duc cu gandul la acea perioada.

Cel mai pregnant si special gust al copilariei mele este cu siguranta gustul de Shakshouka, o reteta tare draga mie. Aceasta incantare pentru papilele mele gustative are baza de oua cu usturoi, coriandru si ulei de masilne”, spune chef.

 

Joseph mi-a marturisti si care sunt obiceiurile sanatoase in ceea ce priveste alimentatia, pe care ar fi benefic sa le “imprumutam” de la locuitorii tarii in care s-a nascut.

In Israel este incurajat si crescut consumul de legume si fructe organice. Printre preferatele mele se numara: anghinare, pastarnac, rodie, gulie, sfecla rosie, spanac, frunze verzi de sfecla rosie (foarte sanatoasa), tulpina de anghinare (se nuneste harsuf si are multe vitamine). Orice mancare iese din aceste ingrediente, e o minune pentru corpul nostru”.

 

Daca v-ati intrebat ce nu-i lipseste niciodata unui chef in bucatarie, ei bine, se pare ca uleiul de masline, usturoiul si ceapa vor fi negresit pe masa lui Joseph, indiferent de anotimp, Iar reteta sa de suflet este Peste Haraimi- peste salbatic, gatit in stil marocan.

Si pentru ca Autor de Frumos sustine un stil de viata sanatos, bazat pe alegeri intelepte in bucatarie, dar la fel de delicioase, l-am rugat pe Hadad sa imi propuna un dulce sanatos, pe care il pot prepara rapid si are sub 300-400 calorii.

Surprinzator raspunsul sau a fost: “Ravioli de ananas, cu creme patissiere, sos de vanilie, inghetata home made de vanilie. Se poate adauga zaharina in loc de zahar”, spune el, iar reteta o puteti regasi aici: http://chefjosephhadad.ro/recipes/desert-spectaculos-intr-o-zi-de-toamna-mofturoasa-ravioli-de-ananas/

pineapple ravioli

Trecand la masa usoara de seara, o salata este intotdeauna o optiune castigatoare. Iata cum am putea reinterpreta acest banal preparat in opinia lui Joseph:

Puteti opta pentru salata verde (cu tot cu cotor), la care adaugati carpaccio, rosii, conopida, sparanghel verde si alb, castraveti, anghinare, salata verde si ulei de masline”.

 

Am atins impreuna cu Joseph si zona de healthy food, iar parerea sa in aceasta privinta este detaliata in cele ce urmeaza:

In viata ma ghidez dupa cateva principii foarte solide, iar unul de la care nu fac rabat niciodata este alimentatia sanatoasa. Stilul meu alimentar respecta niste reguli stricte si este totodata simplu la baza. Oricine isi doreste, poate adopta un astfel de regim alimentar, indiferent de limita bugetara. Mizez foarte mult pe legume, radacini, sosuri naturale si peste, din al caror mix armonios se pot crea retete gustoase”, a incheiat chef.

1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *