Nessebar de octombrie

Sunt una dintre acele persoane care considera ca marea este o destinatie spirituala chiar si toamna. Peisajul acela cu valuri romantice, care iti aduc o stare de zen totala, pentru mine este ceea ce trebuie la final de saptamana. Nu ma intelegeti gresit, imi plac si zilele de vara care se incheie in club, dar

Parga, orasul grecesc cu suflet venetian

Se  spune ca nimic nu este intamplator. Datorita unor circumstante neprevazute si a unor decizii luate in ultimul moment, vara aceasta am fost omul potrivit la locul potrivit, respectiv turist in Parga- cel mai minunat oras pe care l-am descoperit in calatoriile mele prin Grecia. Localitatea aceasta, situata pe una dintre costele regiunii Epirus, este